S-au încins spiritele la Dinamo! Andrei Cionca, replică acidă la adresa reprezentantului Red & White în cadrul AGA: „Îmi insulți inteligența!”. Ce le-a transmis Elias Bucurică celor de la Dinamo Socios și cum a reacționat Andrei Nicolescu după oferta de un leu făcută de Cionca | EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

S-au încins spiritele la Dinamo în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, care a avut loc în cursul zilei de marți la sediul administratorului judiciar „RTZ & Partners SPRL”, care este în același timp, temporar, și sediul clubului din „Ștefan cel Mare”.

S-au încins spiritele la Dinamo! Andrei Cionca, replică acidă la adresa reprezentantului Red & White în cadrul AGA: „Îmi insulți inteligența!”

Andrei Cionca, omul de afaceri care a preluat recent 28 de acțiuni în cadrul SC Dinamo 1948 SA de la fanii din „Dinamo Socios”, cei care anterior intraseră în posesia a 128 de acțiuni deținute anterior de Cornel Dinu, a fost prezent la această ședință, așa cum era și firesc, iar la un moment dat a avut o reacție tăioasă la adresa lui Dan Gătăianțu, directorul financiar al lui Dinamo (CFO), om ce deține de asemenea câteva acțiuni în „Red & White”.

Acesta a fost reprezentantul acționarului majoritar la această ședință, întrucât Andrei Nicolescu, noul administrator special al clubului și acționar în „Red & White”, deși prezent la sediul RTZ în cursul acestei zile, nu a dorit să participe la Adunarea Generală a Acționarilor, trimițându-l acolo pe Dan Gătăianțu, în condițiile în care Eugen Voicu, celălalt acționar relevant din această firmă, se află în concediu.

La un moment dat, pe acest fond al absenței lui Andrei Nicolescu și ca urmare a unei propuneri venite din partea lui Dan Gătăianțu, Andrei Cionca a avut o reacție destul de contondentă la adresa acestuia din urmă și i-a transmis următorul mesaj: „Am impresia că vrei să îmi insulți inteligența”. 

Ce le-a transmis Elias Bucurică celor de la Dinamo Socios și cum a reacționat Andrei Nicolescu după oferta de un leu făcută de Cionca

Pe de altă parte, astfel de tensiuni au existat și pe un alt „front” al luptei de la Dinamo. Elias Bucurică, liderul PCH și președintele APCH, asociația care a fondat „Programul DDB” și care deține în prezent 8% din SC Dinamo 1948 S.A., le-a reproșat celor din „Dinamo Socios” faptul că prin cedarea unora dintre acele acțiuni luate de la Cornel Dinu către Andrei Cionca și, mai nou, Sorin Preda nu au făcut decât să „arate o adversitate” față de ceilalți acționari.

În cadrul acestei Adunări Generale a Acționarilor, Andrei Cionca le-a propus acționarilor „Red & White”, reprezentați de Dan Gătăianțu, să îi cedeze 10% din această societate în schimbul sumei simbolice de un leu, suma pe care a plătit-o și pentru fiecare acțiune preluată de la „Dinamo Socios”, cu promisiunea că ulterior va „pompa” sume importante în club.

La final, Andrei Nicolescu a fost întrebat despre acest subiect și a catalogat propunerea lui Cionca drept una neserioasă pentru un club de talia lui Dinamo, făcând mențiunea că a fost chiar întristat de aceasta.

Acționarul majoritar a avut un reprezentant, eu am postul meu de administrator special, nu aveam cum să fiu și într-o parte și în alta. Nu e vorba de mănușă, e vorba cum să înțelegem lucrurile, să revitalizăm această operațiune administrativă și facem lucrurile din ce în ce mai bine. Eu cred că am explicat acest lucru, suntem într-o procedură de insolvență care are niște termene, niște proceduri care trebuie respectate. Din punctul ăsta de vedere, noi ne consultăm cu administratorul judiciar și încercăm să aplicăm cele mai bune proceduri, cea mai bună soluție pentru clubul Dinamo să fie cea pe care o folosim, pentru aprobarea acelui plan de reorganizare nou și să avem o predictibilitate pe ceea ce înseamnă situația lui Dinamo.

 

(n.r. despre posibilitatea falimentului clubului) Haideți să nu fabulăm. Este o procedură chiar și în cazul în care cineva rău intenționat ar utiliza o cerere de intrare în faliment, acea cerere primește un termen, se discută. Toți cei care ar avea teoretic ceva de primit acum au semnat pe noul plan de reorganizare și cumva au acceptat eșalonările sau restructurarea acelor datorii, asta echivalează cumva cu mai mult decât o semnătură sau o convenție prin care se reeșalonează niște datorii în plan. Dacă vom avea o cerere de faliment, în primul rând vorbim de rea credință și în al doilea rând o vom rezolva, nu asta e problema clubului Dinamo. S-au vehiculat atâtea în presă și binevoitorii pun atâta accent pe această situație, încât este posibil să apară (n.r. cereri de intrare în faliment). Există un triumvirat așa special, cu oameni care vor să facă valuri, dar e treaba lor, ei asta își doresc să facă. Nici nu trebuie să semneze un acord. Categoria salarială a semnnat în noul plan de reorganizare.

 

(n.r. despre ofertă făcută de Andrei Cionca) Da, dar, încă o dată, fără să jignesc pe nimeni, dacă atât valorează pentru domnul Cionca clubul Dinamo, înseamnă că e trist. Dânsul oferă un leu, e trist, nu putem să discutăm despre așa ceva. Dacă dânsul vrea să introducă niște bani în clubul Dinamo, să facă ca ceilalți acționari, să vină în Red & White, să pună cota participației, așa cum au făcut ceilalți acționari, și va avea garanția noastră, a tuturor, că acei bani ajung în Dinamo, că toți banii au ajuns în Dinamo. E trist în momentul în care un dinamovist face o ofertă de un leu. Pe mine m-a întristat această veste, dumneavoastră apreciați cum vreți.

 

Nu este un secret. Așa cum am spus de la început, am avut niște pachete pe care le-am oferit acționarilor, la un preț pre-stabilit, avem negocieri cu mai multe persoane, unii au agreat, alții încă negociază, știți prețul, nu trebuie să îl fac eu din nou public. Cred că domnul Cionca vă poate vorbi de dânsul (n.r. despre Sorin Preda)”, a spus Andrei Nicolescu la finalul AGA, la care nu a participat.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×